Şi oare, nu ne întrebăm de multe ori de ce bucuriile noastre sunt atât de rare şi atât de mari? Nu ne întrebăm de ce respirăm prin atâtea suspine şi de ce tremurul de bucurie atât de rar ne cuprinde? Nu ne gândim niciodată că preţul bucuriei este durerea, că marile bucurii sunt dureri transfigurate? Nu aşteptăm, în atâtea clipe de durere, clipa de mare bucurie şi n-o aşteptăm ca răscumpărare a nesfârşitelor înfrângeri? Şi oare, nu iubim noi suferinţa pentru acel moment, acel singur moment de bucurie, adâncă şi nesfârşită, în care durerile devin pure şi deznădejdile sublime? Trebuie să fi suferit mult ca să ne bucure un moment de bucurie!
Văzut-am noi în suferinţă o crimă în contra vieţii. Dar nu ne-am întrebat de ce altă viaţă este pentru noi viaţa noastră? Nu ne-a ucis durerile cealaltă viaţă?
