Epilog.

Atât de mult îmi doresc să poţi din nou să vezi ce văd eu în tine... Aş vrea să fim iar ca la început: tu, eu, noi. Fac orice pentru tine. Pentru că sunt a ta, şi asta nu din cauză că suna frumos. Pur şi simplu îţi aparţin. Te iubesc chiar dacă tu ai cam uitat acest sentiment. Şi mă doare. Mă doare pentru că nu vreau să te pierd. Te iubesc. Mult! Poate că prea mult...

3.

Prolog.

Ţi-am deschis larg porţile sufletului pentru că am vrut sa faci parte din mine. Fiinţa mea acum îţi aparţine în întregime. De fiecare data când sunt cu tine, simt nevoia sa iau o pauză de la viaţă, să nu mai respir. Îmi doresc să îngheţ tot, să trăiesc la infinit clipa. Când îmi spui ''te iubesc'' îmi dai sens, îmi dai putere, îmi dai viaţă.

3.

Scrisoare catre mine.

Naivo! Crezi că orice mână vrea să deseneze fericirea pe asfalt împreună cu imaginaţia ta, nici nu ştii că mulţi n-au imaginaţie. Eşti ipocrită, spui că nu te doare în timp ce cuvintele lui te rod pe dinăuntru, şi vrei să-i spui stop dar nu poţi pentru că ţi-e frică. Eşti cea mai lacomă persoană căreia i-am ascultat gândurile, habar n-ai când să te opreşti. Ţi-am spus de atâtea ori că nu e bine să-ţi doreşti un suflet, nu ai auzit că nimeni nu posedă pe nimeni? Şi pe deasupra mai eşti şi mincinoasă, îmi spui mereu că renunţi la dragoste şi uite-te la tine, eşti plină din cap până-n picioare. Nu-mi place cât de neserioasă eşti, nu faci niciodată ce vorbim înainte de culcare. Ştiu că eşti visătoare, dar trezeşte-te! E momentul să-ţi prezint pe cineva; Ea este Realitatea, şi este tot ce n-ai visat până acum.

3.

(Pentru ca ma caracterizeaza.)

Zodia Racului.

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,

să ne iubim tineri şi nevinovati,

după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

(Octavian Paler)

Marti, 19 octombire, mi-am dat seama ca ai disparut. Nu te mai gasesc, dar nici nu te caut. Da, te-am uitat.

Tu ? Un capitol inchis. Eu si sufletul meu credem ca nu mai existi.

Doar in poze au ramas sentimentele noastre.

3.

Ucigasul de vise.

M-ai făcut sa zbor pana la nori. Iar acum, căderea este dureroasa.

Mi-ai retezat aripile cu cele mai reci cuvinte. Mecanismul secret al sufletului meu se deteriorează.

De ce se tarasc zilele cand nu mai eşti langa mine cu pasi de melc?

Tu n-ai suflet! Nu meriti sa te iubesc!

Degradare sufleteasca.

- Il iubesti? ma intreaba un demon.
-Da, raspund vrajita, intr-un zambet in care se topesc toate bucuriile lumii. Mi-e drag...
- Nu mai ai ochi?
-Ba da. Dar il vad doar pe el.
-Si iti ajunge?
-Da, imi ajunge, bag de seama uimita.
-Si cu ce vezi cerul, copacii?
-Cu ochii lui!
-Si cu ce simti zapada, cum stii cat de proaspata e, si de rece?
-Cu mana lui!
-Si cand ti-e sete, ce faci?
-Il sarut!
-Si cand vrei sa-ti inmoi buzele in apa limpede, buna?...
-Apa o simt cu buzele lui.
-Nu-ti place sa pasesti singura, sa simti asfaltul elastic, viu, sub pasii tai?
-Ii simt umarul alaturi si, lipita toata de el, ma simt leganata de arcurile pasilor lui.
-Dar oamenii de pe strada?
-Carabusii aceia mari? Umbrele care trec pe langa noi? El spune ca vor sa-mi faca rau, sa ma feresc...
-Si tu ce crezi?
-Mie mi se pare ca sunt un fel de nastrusnice, grotesti, nefolositoare papusi. Nu le pricep rostul. El crede ca-i vad, si ma cearta. Se osteneste, vorbeste, se infurie salbatic. E prost. Nu stie ca-l vad numai si numai pe el.
-Dar bine, de ce?
-Fiindca mi-e drag.
-De ce ti-e drag tocmai el?
-Asa s-a intamplat. Intr-o zi, nu stiu cum, parca s-a raspandit in fiinta mea intreaga o mireasma imbatatoare si dulce. un nume a inceput sa mi se plimbe prin minte, prin suflet, pe buze. Un singur nume, al lui. Nu, nu stiu cum s-a intamplat. Poate ca stie el. el stie tot...
-Si tu ce stii?
-Il iubesc.
-Si toata ziua ce faci?
-Il astept.
-Si cand vine?
-Ma odihnesc in bratele lui.
-Esti atat de obosita?
-Da, e chinuitor, istovitor sa astepti!
-Atunci esti nefericita.
-Nu! Fiindca vine.
-Dar intr-o zi nu mai vine... Se lasa de peste tot, se incruciseaza, se suprapun umbre dese, reci, grele, umbre si spaime. Eu bajbai cu mainile intinse, cad, ma lovesc, ma ridic, ma impleticesc. Mi-e frig, din ce in ce mai frig. El strangea caldura soarelui; eu o culegeam din zambetul lui. Copacii se oglindeau in privirea lui ca intr-un lac. Apoi nimic n-a mai fost albastru, sau verde, fiindca au disparut ochii lui. As vrea sa aud vantul cum trece printre frunze, dar nu mai pot. Mai demult, in viata, auzeam pana si pasii caprioarei. Mai demult puteam sa intru in mare, aveam brate sa inot. Simteam spuma sarata. Acum nimic nu-i sarat. Ma simt prinsa zdravan ca de un otgon. Si totusi, legatura nu e grea. m-am invatat cu ea. Mi-e necesara...
-Dar el vine si spune ca vrea sa-mi dea drumul, nu mai poate sa ramana mereu langa mine. Vorbeste de "libertate". Insira cuvinte goale ca vazduhul, colturoase si grele ca niste pietroaie.
-Cum sa pornesc singura? il intreb infrigurata, speriata. Singura, fara umarul tau?
-Mai sunt si alti oameni, rasuna vocea lui aspra, straina.
-Dar oamenii ceilalti sunt vii, eu am murit, nu stii?
-Uite, te las sa invii. N-a fost o moarte adevarata. A fost un joc.
-Poate, dar eu nu mai vreau altceva. Nu mai pot. Cand nu esti aici, in jurul meu se ivesc adancuri negre, imense. "Dragostea mea nu-i nici ratacire, nici zigzag de incantare suprema si disperari fara fund. Iubesc cum respir: egal, iremediabil si pentru totdeauna..." Iti amintesti?

(C.S-Cartea Mironei)

De data asta, nu mai vine.

3.

Toamna.

"Visul frumos s-a terminat..."

Mi-ai lăsat doar cuvintele sufletului pe care nu le pot pronunţa.

4 anotimpuri cu o armata de sentimente: încredere, frica, dezamăgire, fericire, curaj, teamă, speranta, bucurie, calm, relaxare, voinţă, răbdare, singuratate, afectiune, iubire si...durere.

Îmi dadeai puterea sa vad viaţa ca pe o poveste. Povestea s-a sfarsit cum nu mă aşteptam.

Eu ti-am deschis sufletul iar tu mi-ai deschis rănile. Multumesc!

3.

Primavara!

Nu, nu sunt zurlie:).

E 1 septembrie iar eu simt in aer parfumul de primavara.

In sfarsit pot zambi cu gura pana la urechi. Din cauza ta, scumpule. Ma simt ca un ghiocel abia iesit din iarna grea ce mi-a trecut prin suflet. Sunt fericita. In sfarsit! A venit iarasi randul meu. Si sper sa fiu asa mereu, doar alaturi de tine.

3.

Poezia tacerii.

Iubirea-sentiment de dragoste pentru o persoană de sex opus ; sentiment de afecţiune, de preţuire pentru cineva sau ceva.
Doar atât spune dicţionarul.
Iubirea-7 litere.
Iubirea este foamea de bărbat unic. Foamea de bărbat cum nu s-a mai văzut în Sistemul Solar.
Iubirea este sentimentul ce-ţi dă şansa de a-ţi contura harta sufletească şi a o dărui persoanei care provoacă mereu avalanşe de dragoste în adâncul sufletului tău.
Oricine ştie ce înseamnă sa iubeşti, chiar şi tu, cititorule. Ştii şi tu cat de repede trec zilele când iubeşti. Orice fiinţă, înafară de bărbatul iubit mi se pare inutilă pe acest pământ. Îmi pare rău că am dat înainte bucăţele din inima mea şi altora, în loc să le păstrez pe toate pentru el. Nu îmi pot închipui cum aş putea să mangâi cu dragoste altă faţă decât acea pe care o mângâi acum. Mintea mea nu acceptă nicio amintire, nimic din ceea ce ar putea-o deranja de la unicul gând ce i se înfăţişează neîncetat.
Şi ştim că iubirea ne va lăsa în suflet urme adânci. Dar suntem încântaţi atunci când vulcanul nostru interior este în erupţie.
3.

Colectie de dezamagiri.

Nu. Efectiv nu mai suport.
Nu vreau sa deschid ochii. Mi-e greu. Dupa tot ce s-a intamplat, iar ma simt singura. Sunt singura.
Nu mai am curajul sa visez. De ce? Am aflat ca si visele pot muri.
De ce imi bat capul? De ce imi pasa? De ce ma doare asa tare? De ce te mai iubesc? De ce? Nimeni nu`mi raspunde. Nimeni nu stie raspunsul.
Mai stii vinerea aia in parc... batraneii ce se tineau de mana, iar noi planuisem sa fim si noi asa peste 50 de ani... Nu. Nu mai stii. Daca stiai nu eram in situatia asta. Nu mai sufeream si nici sufletul meu nu era in degradare.
Si chiar daca ma faci sa sufar, nu-ti vreau raul.
Sper sa nu treci niciodata prin clipele prin care trec eu acum.
Tu nu stii cum este sa-i ceri timpului sa repete momentele cand nu duceai lipsa de zambete.
3.